„Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, Purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa, Sfinte Dimitrie, proagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.”
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir
Condacul 1
Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașului celui adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare și mare apărător credincioșilor, toți acum cântări de mulțumire și laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Icosul 1
Credința adevărată învățând-o, Mucenice Dimitrie, de la părinții tăi, ai viețuit pe pământ prin darul lui Dumnezeu ca un înger, luminat mărturisind și învățând pe toți apoi cu milostenii, cu neîncetate rugăciuni și cu chinuri. Pentru care noi aducem ție aceste cântări de laudă:
Bucură-te, că tu ca un înger pe pământ ai viețuit;
Bucură-te, că luminat pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, că din părinți binecredincioși ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credință până la sfârșit o ai păzit;
Bucură-te, că prin postire și rugăciuni necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin faceri de bine și lacrimi, pe demoni i-ai înfricoșat;
Bucură-te, nemuritoare odraslă a cetății Tesalonicului;
Bucură-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucură-te, săditorule al creștinătății;
Bucură-te, dezrădăcinătorule al păgânătății;
Bucură-te, că întru primejdii lumii ești mare apărător;
Bucură-te, că celor ce cu credință năzuiesc la tine le ești gata folositor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 2
Auzind împăratul Maximian că părintele tău, mucenice al lui Hristos, a murit și socotind a te trage pe tine la un gând cu el, ți-a dat dregătoria de proconsul, iar tu de ai și primit, însă cu înțelepciunea cea dată ție de sus, pricepând măiestriile lui, ai rămas cu darul lui Dumnezeu neprins de dânsele, cântând: Aliluia!
Icosul 2
Mucenice de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii împăratului de a ucide pe toți cei ce se închinau numelui lui Iisus, cel răstignit, ci mai vârtos luminat L-ai mărturisit pe El. Și ca alt Pavel pe toți ai învățat sfânta credință, iar multa închinare la idoli, cea fără de Dumnezeu, ai dezrădăcinat-o. Pentru aceea vrednic ești a auzi de la noi acestea:
Bucură-te, că afară de Dumnezeu, n-ai ales mai mult;
Bucură-te, că voinței împăratului nu te-ai supus;
Bucură-te, că pe Dumnezeul cel adevărat L-ai mărturisit luminat;
Bucură-te, că trupul tău vitejește nu l-ai cruțat;
Bucură-te, că tu credința cea în Iisus Hristos o ai mărturisit;
Bucură-te, că pe vrăjmașii Crucii i-ai biruit;
Bucură-te, că locuitorilor Tesalonicului alt Pavel te-ai arătat;
Bucură-te, că pe ei credința cea în Hristos i-ai învățat;
Bucură-te, că cinstea tiranului împărat o ai batjocorit;
Bucură-te, că de sfaturile lui te-ai lepădat;
Bucură-te, că de darurile lui te-ai îngrețoșat;
Bucură-te, că plată pentru dreapta credință de sus ai luat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 3
Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Dimitrie, care te lumina și te înțelepțea prin fapte bune, ca pe o scară mergând din putere în putere, viteaz ostaș te-ai arătat al cerescului Împărat, Iisus. Netemându-te de neputinciosul împărat pământesc, Împăratului Hristos cu mare glas ai cântat: Aliluia!
Icosul 3
Râvnind ai râvnit pentru dreapta credință a lui Hristos, pe care o aveai pururea în inima ta, răbdătorule de chinuri. Și mai înainte de a veni Maximian în Tesalonic, ai încredințat averea ta slugii tale, Lupu, ca să o împartă la săraci, iar tu, sfinte, prin rugăciuni și post, te-ai gătit spre nevoință, stând în îndrăzneață cugetare; pentru aceea îți zicem:
Bucură-te, că momirea împăratului întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că luminat ai mărturisit tuturor un Dumnezeu în Sfânta Treime;
Bucură-te, că de credința părinților tăi tare te-ai ținut;
Bucură-te, că a fi hulită credința cea dreaptă n-ai îngăduit;
Bucură-te, că bună pildă cetățenilor Tesalonicului te-ai făcut;
Bucură-te, că neguțătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că adevărata credință o ai înălțat;
Bucură-te, că necredința de tot o ai nimicit;
Bucură-te, că bogăția ta întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că toată averea la săraci o ai împărțit;
Bucură-te, de obște folositor și ajutător;
Bucură-te, apărătorule pentru mine atât de trebuitor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 4
Fiind înștiințat împăratul de credința ta, viteazule mărturisitor, a venit în Tesalonic, înaintea căruia stând, cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat; iar mulțimea de zei cea păgânească o ai ocărât, de care el foarte mâniindu-se, a poruncit să te închidă în temniță, unde intrând tu, cuvios suflet, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Foc arzător având în sufletul tău, fericite Mucenice Dimitrie, pentru dragostea Celui dorit al tău, întru nimic socotind chinurile, întărit de darul Lui, vesel ai intrat în temniță, șezând ca într-o cămară luminoasă, rugându-te și cântând psalmi; pentru care de la noi auzi acestea:
Bucură-te, că ai fost împuternicit cu darul lui Hristos;
Bucură-te, că pe cei vrăjmași, cu răbdare i-ai biruit;
Bucură-te, că pentru Hristos în temniță ai fost dat;
Bucură-te, că pe diavolul l-ai înfiorat;
Bucură-te, că temnița ție cămară luminoasă s-a arătat;
Bucură-te, că în ea, cu cântări și doxologii pe Dumnezeu ai lăudat;
Bucură-te, că, îngrădindu-te cu semnul Crucii, pe scorpie ai călcat;
Bucură-te, că ea călcată fiind, nevătămat ai rămas;
Bucură-te, că ai urât dregătoria pământească ce ți s-a încredințat de împăratul pământesc;
Bucură-te, că cereasca ostășie ai îndrăgit;
Bucură-te, că părinților tăi prin rugăciuni ai fost dat;
Bucură-te, că toată cetatea s-a bucurat de nașterea ta;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 5
Păgânul împărat, îndeletnicindu-se cu jocuri în arene, mulți din creștini erau uciși de către un om, puternic luptător, anume Lie, din neamul vandalilor; această fărădelege nesuferind-o creștinul Nestor, tânăr aprins de râvnă, a alergat la tine în temniță, spunându-ți și cerând binecuvântare și rugăciuni ca să-l poată birui; iar tu, Sfinte Mucenice, nădejde având în Cel ce te întărea pe tine, însemnându-l cu semnul Crucii, i-ai zis: „du-te, că pe Lie vei birui și pentru Hristos vei mărturisi”, cântând împreună: Aliluia!
Icosul 5
Tânărul Nestor, nădejde în Dumnezeu având prin tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, îndată alergând la acea priveliște, cu mare glas a strigat: O, Lie, vino să ne luptăm amândoi; iar împăratul văzându-l tinerel și frumos, chemându-l la sine i-a zis: „Nu vezi pe câți a omorât Lie?”, momindu-l cu făgăduința de a-l trage la un gând cu dânsul. Iar el nevrând a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Și îndată s-a apucat cu Lie la luptă, și aruncându-l în sulițele cele ascuțite, l-a dat la amară moarte, și așa s-a plinit proorocia ta, Sfinte; pentru care te întâmpinăm cu aceste laude:
Bucură-te, că mândria lui Lie ai surpat;
Bucură-te, că pe Nestor cu Lie a se lupta l-ai îndemnat;
Bucură-te, că prin semnul Crucii ai zis că-l va birui;
Bucură-te, că la amară moarte l-ai dat;
Bucură-te, că tânărul Nestor, reazem tare în Hristos și în ale tale rugăciuni a avut;
Bucură-te, că de nădejdea sa n-a fost lipsit;
Bucură-te, că proorocia ta, Sfinte, s-a plinit;
Bucură-te, că și Nestor pe Hristos a mărturisit;
Bucură-te, că el la momirile împăratului nu s-a supus;
Bucură-te, că și lui cunună frumoasă la ceruri i-ai arvunit;
Bucură-te, că din porunca împăratului, de Marcian capul i s-a tăiat;
Bucură-te, că sufletul lui la ceruri cu mucenicii s-a numărat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 6
Fiind înștiințat nebunul împărat, cum că tu, Mucenice Dimitrie, ai fost pricinuitor pierzării lui Lie, s-a mâhnit foarte, mai mult decât ar fi căzut din împărăția sa, și îndată a poruncit ostașilor, ca asemenea cu sulițele să fii străpuns; iar tu, vrednicule de laudă, așteptai cugetând la bunătățile ce aveai a le dobândi și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Șezând tu în temniță, viteazule mucenice, a căutat spre tine Domnul de sus, cercetându-te prin îngerul Lui, care ți s-a arătat cu o preafrumoasă cunună din rai, întru lumină mare, pe care punând-o pe capul tău, ți-a zis: pace ție, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie; îmbărbătează-te, întărește-te și biruiește pe vrăjmașii tăi; iar tu, Sfinte, ai răspuns; mă bucur întru Domnul și mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu; aprins de dragostea Lui, doreai a-ți vărsa pentru Dânsul sângele tău, pentru care noi te lăudăm așa:
Bucură-te, că șezând în temniță, tu vesel te-ai arătat;
Bucură-te, că Hristos din ceruri spre tine a căutat;
Bucură-te, că cercetare de la El prin îngeri ai primit;
Bucură-te, căci cu frumoasă cunună din rai întru lumină mare la tine a venit;
Bucură-te, că vederea îngerului mult te-a bucurat;
Bucură-te, că el capul cu cunună ți-a încununat;
Bucură-te, că primind cununa, din inimă ai mulțumit;
Bucură-te, că pe vrăjmașul foarte mult l-ai scârbit;
Bucură-te, că pace, îmbărbătare și întărire prin înger ai luat;
Bucură-te, că prin răbdare întemeietor dreptei credințe te-ai arătat;
Bucură-te, că întru dânsul bucurându-te te-ai veselit;
Bucură-te, că pentru Dânsul sângele a-ți vărsa ai dorit;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 7
Începând a se lumina de ziuă, au intrat ostașii în temniță la tine, mare mucenice, aflându-te stând vesel la rugăciune, și îndată au început a te străpunge cu sulițele; iar tu, nevoitorule, cu suflet viteaz ai ridicat mâna dreaptă, împungându-te întâia suliță în coastă, închipuind astfel patima lui Hristos, Domnul tău, Cel cu sulița împuns; în mâinile Lui ți-ai dat sfântul tău suflet, cântând: Aliluia!
Icosul 7
Cumplit și fără cruțare, ostașii au străpuns trupul tău, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Mare Mucenice, încât pământul s-a roșit cu sângele tău, făcându-te priveliște îngerilor și oamenilor; iar tu, rugându-te din adâncul inimii, ai rămas până la sfârșit cu mulțumire răbdând și neclintit din dreapta credință; pentru care primește de la noi acestea:
Bucură-te, că intrând ostașii în temniță, vesel te-au aflat stând la rugăciune;
Bucură-te, că îndată au început cu sulițele a te străpunge;
Bucură-te, căci cu suflet viteaz mâna dreaptă ai ridicat;
Bucură-te, că întâia suliță coasta ta a străpuns;
Bucură-te, că patima lui Hristos, Domnul tău, ai închipuit;
Bucură-te, că împungere în coastă ca și El ai primit;
Bucură-te, că pământul cu sângele tău s-a roșit;
Bucură-te, că priveliște îngerilor și oamenilor te-ai făcut;
Bucură-te, că sulițele vesel le-ai răbdat;
Bucură-te, că prin ele sufletul tău în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat;
Bucură-te, că tare ca un diamant te-ai arătat;
Bucură-te, că până la sfârșit, mulțumind din adâncul inimii, te-ai rugat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 8
Mucenice de trei ori fericite, dându-ți sfântul suflet în mâinile Domnului tău, Căruia cu credință ai slujit, te-ai dus să petreci în locașurile cele cerești, împreună cu cetele mucenicilor; trupul tău aruncat fără de cinste zăcea la pământ, iar oarecare din credincioși noaptea mergând l-au luat și l-au îngropat, cântând toți lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
După îngroparea trupului tău, credincioasa ta slugă Lupu, spre semnul dragostei, luând haina și inelul muiate în sângele tău, sfinte, multe feluri de boli prin ele se tămăduiau și duhurile cele necurate se goneau; de care minune înștiințându-se tot Tesalonicul, necredinciosul împărat Maximian a poruncit ca și pe fericitul Lupu să-l prindă și să-i taie capul; și așa sluga cea bună după stăpânul său, adică după tine, Sfinte Dimitrie, s-a dus la Domnul; pentru care noi îți cântăm așa:
Bucură-te, că trupul tău străpuns fiind a rămas jos;
Bucură-te, că Iisus creștetul tău l-a încununat frumos;
Bucură-te, că nevoința ta cea mucenicească acum ai săvârșit;
Bucură-te, căci cu mucenicii în locașurile cerești ești preamărit;
Bucură-te, că de la pământ la cele cerești te-ai ridicat;
Bucură-te, căci cu mucenicii dimpreună te-ai numărat;
Bucură-te, că lui Lupu, credincioasa ta slugă, haina și inelul tău i-ai dat;
Bucură-te, că prin ele felurite boli ai vindecat;
Bucură-te, că și lui din porunca lui Maximian capul i s-a tăiat;
Bucură-te, că el, după tine, stăpânul său, a urmat;
Bucură-te, cel ce credincioșilor ești izvor de minuni nedeșertat;
Bucură-te, că demonilor ești rană anevoie de vindecat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 9
Deasupra mormântului tău, sfinte, fiind zidită o biserică mică, în care se săvârșeau multe minuni și felurite vindecări bolnavilor se da, un boier credincios, anume Leontie, din părțile Iliricului, de boală grea fiind cuprins, a fost adus și pus fiind unde sfintele tale moaște erau în pământ ascunse, îndată a dobândit tămăduire, sculându-se sănătos; pentru care, mulțumind lui Dumnezeu și pe tine, Sfinte Mucenice Dimitrie, preamărindu-te, a cântat: Aliluia!
Icosul 9
Vrând vindecatul boier Leontie a zidi o biserică mare și frumoasă, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, spre semn de mulțumire, risipind pe cea mai mică, a început a săpa șanțurile spre temelie. Dar, o minune! A aflat sfintele tale moaște întregi și nestricate, curgând din ele mir binemirositor, unde, adunându-se poporul, cu bucurie scoțându-le din pământ, mulțime nenumărată de bolnavi se tămăduia; iar Leontie, plin de veselie, ridicând degrab la acel loc biserică frumoasă și minunată, într-însa a pus cinstitele tale moaște, în raclă de mult preț; deci, bucurându-ne și noi de aceasta, grăim către tine așa:
Bucură-te, că pe Leontie de boală grea l-ai vindecat;
Bucură-te, că el spre mulțumire biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu har de a face minuni de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, că trupul tău iarăși nouă l-ai dat;
Bucură-te, că îndată ce din pământ s-a ivit, mir de bună mireasmă la toți a tins;
Bucură-te, că pe mulți de felurite boli i-ai izbăvit;
Bucură-te, că înăuntrul bisericii cu cinste de preoți s-a așezat;
Bucură-te, căci credincioșii de aceasta s-au bucurat;
Bucură-te, că întregi sfintele tale moaște se păzesc;
Bucură-te, că cei ce pătimesc și cu credință năzuiesc la ele, se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de mir neîmpuținat și de felurite boli vindecător;
Bucură-te, că pentru toți ești de daruri împărțitor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 10
Binecredinciosul Leontie, voind a se întoarce la Iliric, a vrut să ia o parte din sfintele tale moaște, ca și acolo în patria sa să zidească o biserică în numele tău, Sfinte; iar tu, arătându-te, l-ai certat, ca să nu îndrăznească a lua ceva, iar el luând numai giulgiul muiat în sângele tău și o parte din lucrurile de aur, în raclă de aur le-a pus și, ducându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Minuni multe făcând tu, sfinte, prin giulgiul tău, lui Leontie arătându-te pe cale, l-ai izbăvit de furtuna ce-l amenința când trecea cu ai săi râul Istrul, zicându-i să ia racla cu giulgiul în mâinile sale și să nu se teamă; asemenea și tuturor celor ce năzuiesc cu credință la tine le ești de obște folositor și grabnic ajutător; pentru care-ți cântăm așa:
Bucură-te, că pe Leontie, ce din sfintele tale moaște a vrut să ia, l-ai certat;
Bucură-te, că giulgiul muiat în sângele tău, spre mângâierea lui l-ai dat;
Bucură-te, că de furtuna ce-l amenința, arătându-te, l-ai izbăvit;
Bucură-te, căci cu giulgiul râul fără vătămare l-a trecut;
Bucură-te, că el, sosind la Sirmion, în biserica ce zidise ție, acest odor a dat;
Bucură-te, că și acolo de minuni și tămăduiri mulți s-au îndulcit;
Bucură-te, că pe Marian, eparhul Iliricului, de boală grea l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe unul ce era îndrăcit l-ai izbăvit;
Bucură-te, că pe altul de scurgerea de sânge l-ai izbăvit;
Bucură-te, că foametea ce era în cetatea ta o ai potolit;
Bucură-te, că pe locuitorii ei, din primejdia ce-i amenința, i-ai izbăvit;
Bucură-te, că celor ce vindeau grâu, arătându-te aievea, le-ai poruncit să înoate spre Tesalonic;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 11
Sfeșnic cu totul luminos fiind cinstitele tale moaște, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, așezat în mijlocul bisericii, luminează pe toți cei ce cu credință năzuiesc la ele. Pentru aceea de un asemenea dar să nu ne lipsești și pe noi, Sfinte, cei ce cu dragoste ne aflăm stând înaintea sfintei tale icoane; cu multă smerenie închinându-ne, cerem a fi feriți de orice potrivnice întâmplări, iar mai ales de înfricoșătoarea groază a cutremurului și a ne învăța să cântăm lui Dumnezeu, dimpreună cu tine: Aliluia!
Icosul 11
Evlaviosul împărat Iustinian a trimis în Tesalonic bărbați cinstiți să ia o parte din sfintele moaște, spre sfințirea bisericii pe care din nou o zidise. Acolo ajungând ei și de racla ta apropiindu-se, o, minune! Deodată a ieșit foc și scântei de văpaie spre toți slobozind un glas din foc înfricoșător a zis: „Stați și nu îndrăzniți”; iar ei, spăimântați, de frică au căzut și întorcându-se au spus împăratului cele ce s-au făcut, aducând întru mirare pe toți; pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, că foc și scântei de văpaie din racla sfintelor tale moaște s-au văzut;
Bucură-te, că minunea aceasta pe mulți i-a îngrozit;
Bucură-te, că în vis lui Onisifor, aprinzătorului de lumini, te-ai arătat;
Bucură-te, că fapta sa, cu iubire de oameni, o ai mustrat;
Bucură-te, că ai poruncit lui să părăsească fapta sa și să se pocăiască;
Bucură-te, că pe el l-ai făcut a se rușina, trezindu-se din somn;
Bucură-te, că a doua oară iarăși aievea l-ai mustrat;
Bucură-te, că de glasul tău ca de un tunet la pământ zăcea ca un mort;
Bucură-te, că venindu-și el întru sine, singur a mărturisit fapta sa;
Bucură-te, că spăimântându-l, singur a spus tuturor mustrarea ta;
Bucură-te, căci cu minunile tale pe popor ai preaveselit;
Bucură-te, că vrei ca toți să se mântuiască de la Dumnezeu;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 12
Stând înaintea lui Hristos, Cel ce te-a întărit spre pătimire, prealăudate Mare Mucenice Dimitrie, de la Dânsul dar ai luat a vindeca pe toți de patimile sufletești și trupești; rugămu-ne deci ție, Sfinte, ca cel ce ai îndrăzneală multă, nu înceta a mijloci sufletească mântuire nouă, celor ce cinstim a ta pomenire și cântăm neîncetat: Aliluia!
Icosul 12
Cu cântări cinstim pomenirea ta, fericim chinurile tale și îndelungă-răbdarea ta, mărim și lăudăm minunile tale, vitejia și bărbăția ta cea nebiruită; bine te cuvântăm ca pe un mare ajutător și păzitor lumii, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie, și din inimă grăim ție acestea:
Bucură-te, că pe episcopul cel prins de barbari l-ai slobozit;
Bucură-te, că pe el la cetatea ta Tesalonic l-ai povățuit;
Bucură-te, că pe cele două fecioare, ce au cusut chipul tău, le-ai izbăvit;
Bucură-te, că pe răpitorul lor l-ai batjocorit;
Bucură-te, că degrabă le-ai adus pe ele, dimpreună cu chipul, la biserica din Tesalonic;
Bucură-te, că acel chip înaintea altarului spre lauda ta s-a pus;
Bucură-te, că văzându-se ele deșteptate lângă mormântul tău s-au bucurat;
Bucură-te, că cei adunați acolo, pentru minune au săltat;
Bucură-te, că de multe ori cetatea ta de năvălirea barbarilor o ai izbăvit;
Bucură-te, că pe mulți din robia barbarilor i-ai slobozit;
Bucură-te, că dimpreună cu îngerii ești vorbitor;
Bucură-te, că tuturor de obște către Stăpânul ne ești mijlocitor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul 13
O, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, această a noastră netrebnică rugăciune, ce aducem ție acum cu umilință, primește-o și de bolile sufletești și trupești și de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, cu rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu, ne păzește, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, să cântăm Lui: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori. Apoi iarăși se zice Icosul întâi: „Credința adevărată… ” și Condacul întâi: „Învățătorului dreptslăvitoarei credințe…”
Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir – Sinaxar
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Sfântului slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, din Tesalonic.
Acesta a fost pe vremea împăraților Dioclețian si Maximian (284-305), trăgându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios și învățător al credinței celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul și pus în temniță, pentru că era vestit în dreapta credință. Si lăudându-se împăratul cu un om al lui ce-l chema Lie și îndemnând pe oamenii cetății să iasă să se lupte cu el, căci întrecea acesta pe toți cei de vârsta lui la mărimea trupului și la putere, un oarecare tânăr creștin, anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temniță, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roagă-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: „Și pe Lie vei birui și pentru Hristos vei mărturisi”. Deci luând Nestor îndrăzneală din cuvintele acestea, merse de se luptă cu Lie și-i puse semeția lui jos, omorându-l. De care lucru împăratul rușinându-se, s-a mâhnit și s-a mâniat.
Și fiindcă s-a aflat că Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostași și le-a poruncit să-l străpungă cu sulițele pe sfântul în temniță, pentru că a fost pricina înjunghierii lui Lie. Și făcându-se aceasta, îndată marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni și uimitoare tămăduiri. Apoi din porunca împăratului s-a tăiat și capul Sfântului Nestor.
Așadar, zăcând trupul sfântului mort pe pământ, au luat apoi niște creștini cinstitele lui moaște și le-au îngropat cu cinste și cu dragoste dumnezeiască. Iar o slugă a sfântului ce-i slujea, când a primit sfântul fericita junghiere, el precum a putut a strâns sfințitul sânge al mucenicului, în sfântul orar ce-l purta sfântul pe umere, încă și inelul sfântului ce-l purta în mână sângerându-l cu mucenicescul sânge, multe minuni a facut cu el, încât s-a umplut toată cetatea tesalonicenilor de vestea minunilor. Drept aceea nici era cu putință a se ascunde aceasta de Maximian, nici el a suferi zavistia; ci au prins numaidecât pe acea minunată slugă, care se chema Lupul, și l-au omorât. Deci trecând câtava vreme și înmulțindu-se minunile și ajungând în toate părțile, un om oarecare anume Leontie, foarte de cinste și cu căldură spre credința în Hristos, a căzut într-o boală foarte grea, cât socotea mai de dorit moartea. Și neputând doctorii nimic a-i folosi și boala tot întărindu-se, a năzuit la sfânta biserică a mucenicului, și îndată cum l-au dus și l-au pus acolo și el chemând numele sfântului prin buzele sale, lesne s-a tămăduit de acea boală. Și precum Leontie curând își luă tămăduirea, așa fără de zăbavă precum a putut a dat răsplătirea. Că a stricat locașul cel mic unde era trupul sfântului, fiind foarte strâmt din pricina zidului băii șa uliței. Și a zidit din temelie locaș mai mare în cetatea Tesalonicului, care stă până astăzi foarte cuvios în fața uliței celei mari, unde este baia cea de obște. Deci vrând acest iubitor de credință om, ca să meargă la Iliric unde avea și dregătoria de guvernator și vrând el să ia oarece părți din sfântul trup, ca să zidească și acolo biserică sfântului mucenic, a fost oprit de la ce voia să facă, prin arătări de noapte, pentru că nu luase voie de la sfântul. Pentru aceasta a făcut a doua călătorie, precum se spune, și luând haina mucenicului ce era roșită de sfântul lui sânge și o parte din orar, și punându-le într-un sicriu de cinste, pe cele ce erau cu adevarat cinstite, într-acest chip a împlinit dorința mucenicului și apărarea sa. Deci vrând a-și face calea către Sirmium în vreme de iarna și sosind la țărmurile apei Istrului și venind apa foarte mare, era în mare mâhnire. Iar Sf. Dimitrie arătându-i-se i-a zis: „Să nu ai nicio grijă, ci ține în mâini cele ce duci și treci fără de nicio îndoială râul”. Și a ascultat guvernatorul pe cel ce i se arătase și dimineața suindu-se în car a trecut apa ținând sicriașul în mâini; iar apa îi facea loc și curgea cu liniște. Deci așa trecând fără de nicio vătămare și sosind la Sirmium, a așezat acest sfânt sicriu cu odorul ce era în el în biserica ce zidise mucenicului. Și mulți s-au bucurat de multele minuni și tămăduiri ce făcuse acea sfântă hlamidă, încă și pe cale.
Și pe Marian, guvernatorul ilirienilor, care era cuprins de o boală rea din cap până la picioare, părăsindu-l doctorii și mergând la biserica sfântului precum îi poruncise sfântul, l-a izbăvit de acea boală. Și pe alt om ce avea boală de curgerea sângelui l-a tămăduit minunat, și pe altul ce era demonizat, înca și cetatea cea mare a Tesalonicului a izbăvit-o de împresurarea barbarilor și a scos-o din robia lor.
Și pe episcopul afrorilor (pe care îi socotesc elinii mutați din Fenicia), care fiind robit de către barbari l-a izbăvit, arătându-i-se sfântul și slobozindu-l din legăturile ce avea împrejur, l-a îndreptat până la Tesalonic. Iar dacă s-a dus episcopul în Africa, a zidit o biserică Marelui Mucenic Dimitrie, silindu-se încă să-i facă și un chivot și un amvon, iar sfântul neîntârziind, ci arătându-se episcopului în vis, i-a zis: „Ia aminte, corabia ce a sosit acum la liman a adus marmore câte îți trebuie, și din acelea să iei pentru acea trebuință”; deci vorbind episcopul cu corăbierul și neizbutind, i s-a arătat iarăși sfântul și i-a zis: „Că la vârful corabiei zăceau marmorele”, spunându-le tot anume cum și în ce fel de formă erau și cum că le cumpărase pe numele fratelui său și împreună-mucenicului Victor, și cum că acela i le-a dăruit acum fiind pentru el altele la Constantinopol de i s-a împlinit trebuința și să spună aievea corăbierului în acest chip, că așa îl va pleca și le va lua, precum a și fost.
În cetatea Tesalonicului a potolit foametea și moartea ce era, înconjurând pe la limanuri și arătându-se corăbierilor, le-a poruncit să pornească cu corăbiile cu bucate acolo degrab, arătându-se atunci și aievea, de-l vedeau corăbierii cu ochii și mergea sfântul departe înaintea corăbiilor, umblând pe mare.
Pururea pomenitul împărat Iustinian a zidit acel de Dumnezeu făcut și fără cusur lucru în numele adevăratei înțelepciuni a Cuvântului lui Dumnezeu și cauta să ascundă acolo toate cele de demult vechi și cinstite lucruri. Și poftind să i se aducă acolo și vreo particică din moaștele Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, și pornindu-se spre acel lucru cei trimiși de dânsul și apropiindu-se de mucenicescul și de Dumnezeu cinstitul mormânt al mucenicului, îndată se arătă unde strălucea foc de la cinstitul sicriu și sărea de acolo văpaie de foc de-i lovea în gură și nu-i lăsa să se apropie, și glas din foc ieșind și povestind acel înfricosator și minunat lucru zicea: „încetați de a mai încerca”.Dde care îngrozindu-se, au cazut cu fața la pământ și luând numai țărână de acolo, s-au dus. Din care, jumătate au pus-o ca un odor în camera odoarelor, iar jumătate au trimis-o la împărat pentru sfințenie, povestindu-i cele ce li s-a întâmplat și ce li s-a grăit.
Iar diavolul cel ce pururea pizmuieste cele bune, a ispitit oarecând sa dea marea cetate a Tesalonicului în mâinile vrajmasilor în acest chip: a uneltit ca sa arda chivotul sfântului în biserica, si aprinzându-se biserica de ardea, a sosit si neamul cel fara de omenie al slavinilor, si a ascuns oastea putin în laturi de la cetate. Iar poporul strângându-se ca sa stinga focul, cel ce era purtator de grija de lucrurile cele sfinte ale bisericii, vazând ca argintul sicriului se topise de curgea pe pamânt, s-a temut sa nu se faca vreun jaf, sa piara argintul de popor, deci striga cu glas mare zicând: „O, prietenilor si fratilor, vrajmasii au împresurat cetatea si au început a sfarâma zidurile” si se mestesugia el cu cuvântul lui ca sa risipeasca multimea oamenilor si sa nu jefuiasca argintul, caci sfântul daduse insuflarea aceasta. Crezând cuvântul aceluia, precum si era de crezut si pornindu-se toti numaidecât la ziduri au aflat pe vrajmasi punând scarile la ziduri si maiestriile cele de stricaciunea cetatii si pe cei ce dadusera navala asupra cetatii numai putin decât focul; deci chemând pe sfântul în ajutor, i-au alungat. Iar dupa ce s-a stins si focul, pazitorul acela al bisericii, a spus catre toti minunea, zicând: Ca strigarea aceea ce facuse, nu era doara ca stia el ceva de venirea vrajmasilor, ci numai pentru paza sfântului, ca sa nu se jefuiasca argintul de popor. Care este aratata la cei chibzuiti, care stiu socoti lucrurile si cunosc dumnezeiestile rânduieli, ca cu pronia sfântului întorcând la capul vrajmasului mestesugurile lui, se tamadui raul cu rau, caci cu aprinderea focului a atâtat poporul si cu stingerea l-a întarit, iar cu glasul cel de mântuire, care s-a dat din dumnezeiasca insuflare pazitorul bisericii le-a strigat si fiind poporul înfierbântat a mântuit si zidul si cetatea foarte usor.
Asijderea si un oarecare Ilustrie, ce se zice pe limba greaca protospatar, sezând lânga biserica sfântului, dumnezeiesc om se cunostea a fi. Acesta spunea, ca pe vremea razboiului cu avarii, când împaratia Mavrichie, a vazut doi barbati luminosi la chip si la stat, ca cei ce sunt în cinste si stau înaintea fetei împaratului, care mergeau sa intre în biserica sfântului si când au fost la locul ce se cheama Trivolon, de unde se începe a intra în biserica, între cei doi stâlpi mari de tetalie, ce stau spre apus, au zis slugii sa-i duca la domnul casei, si apropiindu-se el de intrarea sfântului chivot, iar sfântul degrab a deschis usile si a iesit de i-a întâmpinat si le-a dat închinaciunea sanatatii ca unor cunoscuti si veniti de la împaratul si facând voia împaratului, iar si au grait catre dânsul, zicând: „Ca împaratul a poruncit sfintiei tale sa lasi cetatea si sa mergi catre dânsul, ca s-a lasat vrajmasilor cetatea aceasta”. Daca a auzit sfântul acest lucru a plâns, plecând capul, fiind cuprins cu tacere, multa vreme, arata cu chipul acesta greutatea mâhnirii ce-i dadusera cuvintele acelea, de care mâhnindu-se si sluga, a zis: „De as fi stiut, fratilor, ca va aduce venirea voastra atâta amaraciune, nu as fi spus domnului meu”. Si dupa aceea târziu i-a întrebat sfântul: „Adevarat, asa a placut? Asa s-a parut Domnului si Stapânului tuturor? Sa paraseasca o cetate atât de mare, pe care a cumparat-o cu Sângele Sau si sa o dobândeasca cei ce nu-l cunosc?” Si ei au zis: „Asa, adevarat”. Iar sfântul si mult-milostivul mucenic, i-a tocmit si i-a învatat sa duca raspunsul la Domnul si Stapânul tuturor, care era în acest chip: „Cunosc, iubitorule de oameni, Doamne, milosârdiile Tale, cele ce biruiesc pururea mâhnirea Ta, pe care o atâta pacatele noastre; cunosc ca Ti-ai pus sufletul pentru pacatosi si Ti-ai varsat sângele pentru ei, si nu s-a zaticnit niciodata aceasta buna voie a Ta si de pacatele noastre, si de vreme ce m-ai pus si pe mine pazitor acestei cetati, ma voi asemana Tie, Stapânului meu, si-mi voi pune sufletul pentru dânsii si voi pieri cu pieritorii acestia, ce cred în numele Tau. Si nu s-au despartit de la Tine, macar ca au gresit, iar Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc”. La acestea, barbatii aceia zisera: „Acestea sa spunem celui ce ne-a trimis? Acestea sa zicem împaratului? Frica ne este sa nu cumva sa se mâhneasca asupra ta”; iar sfântul a zis: „Acestea sa le zica si iara sa le zica, si s-a întors iarasi la Chimitirion si închise sfântul chivot înaintea celor cu chip îngeresc, care purcesera de se dusera dupa vorba aceasta”. Acestea le adeverea sfintitul Ilustrie, ca le vazuse aievea întru uimire; sau vedenie si povestindu-le cetatenilor, ce mai ramasesera, le da îndraznire cu cuvântul, ca erau îngroziti si slabiti pentru boala omorului ce se întâmplase mai înainte, aflându-se la multa neputinta si la lipsa de prada si calcarea limbilor, si-i îmbuna, ca este sfântul într-ajutor cu dânsii si-i adeverea ca vor fi paziti cu rugaciunile sfântului, precum mai pe urma sfârsitul lucrurilor a aratat.
Iarasi un eclesiarh anume Onisifor, pazind la sfântul mormânt si se ostenea la aprinderea candelelor si a facliilor si fiind rau cu naravul, ca fura lumânarile si facliile; si facând aceasta multa vreme, n-a lasat sfântul netamaduit naravul lui cel nepriceput si de stricaciune, si aratându-i-se în vis, l-a mustrat si l-a învatat cu binisorul ceea ce se cadea sa faca, zicându-i: „Frate Onisifore, nu-mi place ce faci la faclii; ci sa stii ca facând aceasta si pe cei ce le aduc pagubesti mult, si însuti pe tine te-ai împins în prapastia pierzarii. Caci cu cât se aprind mai mult facliile, se milostiveste si Dumnezeu mult spre cel ce le aduce; iar când se iau curând, micsoreaza lucrul mila aceluia si sporeste osânda celui ce le ia”.
Deci oprindu-se Onisifor putin dupa cuvintele acestea, peste putina vreme iar lasându-se de îmblânzirea vedeniei, s-a apucat iarasi de cele obisnuite si le facea fara de frica. Si într-o zi, mergând un crestin foarte de noapte a dus faclii foarte frumoase, care au placut lui Onisifor si îndata cum le-a aprins a mers sa le ia, dupa ce plecase cel ce le adusese. Însa vezi si grija sfântului: cum se întinse acela la faclii, sfântul înca slobozi glas din sicriu, zicându-i: „Dar nu te-ai mai lasat?” într-acest chip lovindu-se Onisifor, a cazut la pamânt cadere grea, îngrozindu-se de frica si de sunetul glasului, pâna a venit un cleric cunoscut al lui, de l-a ridicat de jos si l-a tinut de si-a venit în fire; si dupa ce si-a venit în fire, si-a marturisit catre toti îndraznirea nebuniei lui si purtarea de grija a sfântului, cu cea dintâi si a doua certare cu iubire omeneasca, încât nu numai el, ci si altii toti se folosira de minunea aceasta.